Dicţionar tehnic textil

Scurt istoric al evoluţiei ţesătoriei şi tehnologiilor de ţesere - Dezvoltarea țesutului în România

   Dovezile privind originea şi primele faze ale ţesutului pe teritoriul ţării noastre se pierd în negura timpului şi sunt evidenţiate cu ajutorul scrierilor vechi şi a săpăturilor arheologice. Astfel, în secolul V î.e.n.. istoricul grec Herodot consemna în „Istoriile” sale următoarele: „Tracii cultivă în ţara lor cânepa din care îşi fac haine care aduc foarte mult cu cele din in; cine nu este obişnuit cu ea nici nu poate deosebi dacă e vorba de in sau cânepă, iar cine nu a văzut niciodată cânepa îşi închipuie că hainele sunt chiar din in”. In acelaşi sens cercetătorul polonez Ştefan Szuman arată în scrierile sale că pe un vas grecesc din secolul IV î.e.n. este un desen care înfăţişează un războinic trac călare având pe umeri o ţesătură simplă vărgată. Se pot asocia aici şi informaţiile pe care le furnizează imaginile de pe Columna lui Traian de la Roma şi de pe monumentul de la Adamclisi (Dobrogea). În care. După îmbrăcămintea dacilor, se poate deduce existenţa la aceştia a unor ţesături întrebuinţate pentru diferite piese de port. Astfel pe ambele monumente este reprezentată cămaşa bărbătească, sau veşmântul despicat în părţi, confecţionată dintr-o ţesătură produsă cel mai probabil din fire de in sau cânepă, ce se purta peste iţari. Ţesăturile realizate de geto-daci erau de diferite calităţi. Se afirmă acest lucru deoarece cămaşa bărbătească ce apare pe Columna lui Traian are încreţituri la mâneci, încât se poate trage concluzia că ţesătura era suficient de subţire pentru a putea fi încreţită, iar încreţiturile să fie vizibile pentru a fi redate în sculptură. Pe lângă ţesăturile de in şi cânepă geto-dacii produceau şi ţesături de lână din care îşi confecţionau veşminte cu specific local. Aceste veşminte au fost adoptate ulterior şi de romani.

     Deşi nu s-a făcut nici o descoperire de ţesături din vremea dacilor, sau mai veche, se poate forma o imagine asupra materiei prime care a stat la baza obţinerii ţesăturilor precum şi a diferitelor calităţi de ţesături realizate de aceştia. Mărturiile arheologice şi scrierile istorice atestă faptul că pe teritoriul ţării meşteşugul ţeserii s-a practicat din vremuri străvechi, iar transmiterea lui s-a făcut din generaţie în generaţie odată cu perfecţionarea tehnicii de lucru. Cu privire la modul de lucru cunoaştem puţine aspecte. Elementele arheologice ne sugerează o imagine asupra unor unelte, instrumente sau a unor părţi componente ale războiului de ţesut. în majoritatea aşezărilor geto-dacice s-au descoperit greutăţi din lut ars sau pietre de formă bitronconică, sferică, circulară, plată sau inelară, care serveau la întinderea firelor de urzeală pe războiul de ţesut vertical.

     Analiza veşmintelor personajelor de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul de la Adamclisi sugerează informaţii şi asupra lăţimii ţesăturilor realizate de geto-daci şi, implicit, despre lăţimea de lucru a războiului vertical folosit Astfel iţarii reprezentaţi pe cele două monumente prezintă o croială specifică pusă pe seama lăţimii reduse a ţesăturii. Din acelaşi motiv cămaşa purtată de femei se confecţiona din patru foi de ţesătură.

     Treptat războiul vertical a început să fie înlocuit cu războiul orizontal. Documentele atestă existenţa războiului orizontal în Europa începând cu secolul al X-lea. Descoperirile din aşezările de la Garvăn-Dinogeţia (Dobrogea) din anul 1954 au condus la concluzia că războiul orizontal era cunoscut pe aceste meleaguri încă din prima jumătate a secolului al Xl-lea. în aşezarea de la Garvăn s-a descoperit un bordei care, după inventarul său, a servit ca încăpere pentru ţesut şi pentru depozitat ţesături. Se aflau acolo seminţe şi resturi de fuior de cânepă, fire de mătase şi lână, ţesături de lână, in şi mătase, capete de tindechi. Aspectul şi calitatea ţesăturilor găsite aici i-au determinat pe cercetători să susţină folosirea în această aşezare a războiului de ţesut manual orizontal. în acest context cercetătorul Gh. Bichir consemnează: „Calitatea pânzei arată că nu putea fi ţesută decât la un război orizontal de oameni cu multă pricepere. Totodată, existenţa în aceeaşi încăpere a tulpinilor de in şi cânepă, a fuiorului, a firelor toarse şi a ţesăturilor exclude ipoteza importului şi pledează pentru existenţa războiului orizontal. în sprijinul acestei ipoteze vin şi cele câteva capete de tindechi, turnate în foiţă de alamă, ce s-au descoperit în aşezare”. Ulterior, în anul 1958, la Garvăn-Dinogeţia se descoperă într-o încăpere fragmente de ţesătură şi resturi de fuior, care dovedesc că în această zonă meşteşugul ţeserii începuse să depăşească, încă din a doua jumătate a secolului XI, nivelul unei îndeletniciri casnice. Se apreciază că ţesăturile descoperite, produse cu două iţe, erau de calităţi diferite fiind destinate confecţionării cămăşilor, articolelor de îmbrăcăminte exterioară şi sacilor.

     Totodată, după calitatea firelor descoperite, se presupune că erau bine cunoscute toate etapele de pregătire a firelor pentru ţesere.

Războiul manual orizontal

 La început războiul orizontal, cel puţin la ţeserea firelor de in ţi cânepă, era instalat într-un bordei.  Îngropat pe jumătate în pământ, astfel încât umiditatea solului să confere firelor o anumită elasticitate, care reducea frecvenţa ruperilor. În acelaşi scop al îmbunătăţirii prelucrabilităţii şi trecerii mai lesnicioase prin cocleţii iţelor şi prin spată. Firele de urzeală se tratau cu un amestec de apă. Faină de grâu şi untură, amestec cunoscut sub numele de ”mânjală”. Ulterior s-a trecut la războiul manual orizontal, prevăzut cu sul de urzeală, cu iţe acţionate prin pedale şi cu spată pentru îndesarea firului de bătătură. 

Variantă a războiului manual orizontal

   În secolele următoare asistăm la perfecţionarea tehnicilor de lucru şi diversificarea tipurilor de ţesături realizate. Această perfecţionare şi extindere a posibilităţilor de lucru sunt evidenţiate de structura şi construcţia războaielor de ţesut orizontale, care sunt păstrate în muzee de etnografie din ţara noastră. 

Variante evoluate ale războiului manual orizontal Remarcabile la variantele evoluate ale războiului orizontal sunt rezolvările pentru scheletul construcţiei, prezenţa traverselor de spate şi de faţă, într-o primă formă cu rol de suport al urzelii, respectiv de sul de ţesătură, şi apoi cu rol de consolidare a construcţiei şi conducere a urzelii şi ţesăturii. Totodată, se remarcă sistemele manuale de tensionare şi rotire ale sulurilor de urzeală şi ţesătură, pedalele de acţionare a iţelor şi spata montată într-un cadru oscilant cu sprijinire la partea superioară. În acest fel s-a trecut treptat de la îndeletnicirea casnică la atelierele manufacturiere specializate care, în decursul evului mediu, au creat un stil propriu şi au avut o asemenea dezvoltare încât au determinat o adevărată artă naţională.

 Începuturile industriei manufacturiere textile de pe teritoriul ţării noastre sunt semnalate atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. Astfel în anul 1764 pe Jijia, la Chipereşti - Iaşi, Ion Iacob Schneidemantel înfiinţează din ordinul domnitorului Grigore Ghica o manufactură de postav. În 1766 manufactura se desfiinţează, utilajul este transferat atelierului existent la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi iar meşterii pleacă în Ţara Românească. În anul 1766 clucerul Radu Slătineanu înfiinţează la Pociovalişte, lângă Bucureşti, o manufactură de postav în care lucrează ţărani clăcaşi şi meşteri străini diferenţiaţi în pieptănători de lână, torcători, ţesători, vopsitori şi piuari. Deşi dispunea de o anumită forţă motrice, manufactura folosea războaie de ţesut manuale şi realiza o cantitate redusă de ţesături.

 Perfecţionările aduse în continuare războiului manual urmăreau mecanizarea acestuia. În acest sens una din primele perfecţionări este cea aplicată sistemului de formare a rostului. Iţele sprijinite pe role sunt deplasate pe verticală cu ajutorul unor pedale acţionate de ţesător cu picioarele.

 Transformările înregistrate în sectorul textil pe plan mondial în secolul al XIX-lea se regăsesc în anumite forme şi pe teritoriul ţării noastre. Astfel în anul 1843 ia fiinţă la Tunari, lângă Bucureşti, prima ţesătorie mecanică de postav din Ţara Românească cu maşini aduse din Austria. Această ţesătorie, proprietate a vornicului Nicolae Băleanu, a fost mutată în anul 1844 la Dragomireşti (jud. Dâmboviţa). În anul 1853 Mihail Kogălniceanu înfiinţează lângă Tg. Neamţ prima fabrică de postav din Moldova. Înzestrată cu cel mai perfecţionat utilaj din acel timp, de producţie austriacă, fabrica funcţiona în anul 1860 cu 120 de lucrători şi avea o structură organizatorică ce includea secţiile de spălare a lânii, filatură, ţesătorie, apretură şi boiangerie. În anul 1865 Carol Vesper înfiinţează la Tg. Neamţ un atelier de producere a firelor, ţesăturilor şi sumanelor de lână cu o capacitate de prelucrare de 58 t/an. Evenimentul are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea sectorului lânii din ţara noastră, deoarece a stimulat înfiinţarea de ateliere similare la Craiova (1865), Buzău (1884), Buhuşi (1885), Azuga (1886), Ploieşti (1887). În anul 1904 ia fiinţă la Brăneşti (jud. Dâmboviţa) prima fabrică pentru prelucrarea firelor de bumbac care-şi începe activitate la sfârşitul anului 1905 cu un război de ţesut mecanizat (antrenat de forţa hidraulică) şi cu şase războaie manuale.

Sursa documentului: Tehnologii de țesere, Ioan Cioară, 2008, Iași.