Dicţionar tehnic textil

Scurt istoric al evoluţiei ţesătoriei şi tehnologiilor de ţesere - Dezvoltarea tehnologiilor de țesere

 Pe plan mondial un pas important în dezvoltarea tehnologiei de ţesere l-a reprezentat inventarea de către John Kay în anul 1733 a suveicii zburătoare, care este acţionată de către ţesător prin intermediul unor sfori şi a tacheţilor 1, 2 ce produc deplasarea alternativă a suveicii 4 dintr-o parte în cealaltă.

Dispozitivul manual pentru actionarea suveicii

Tacheţii sunt readuşi în poziţia iniţială de forţa arcurilor 5,6. Cu ajutorul acestui dispozitiv s-a realizat o creştere semnificativă a productivităţii muncii.

În anul 1760 Robert Kay a inventat şi introdus în exploatare schimbătorul de suveici care deschide calea diversificării ţesăturilor prin folosirea firelor de bătătură de diferite tipuri.

Apoi, în anul 1784, Edmond Cartwrigt realizează mecanizarea războiului manual orizontal, obţinându-se prima maşină de ţesut la care mecanismele de formare a rostului, de inserare a firului de bătătură cu ajutorul suveicii şi de îndesare aveau acţiunile sincronizate, fiind antrenate prin transmisii melcate, roţi dinţate şi excentrici.

Schema primului razboi mecanic

Iniţial războiul mecanic a fost pus în funcţiune cu ajutorul forţei animale, apoi, prin forţa apei sau a aburului şi ulterior cu ajutorul energiei electrice.

Perfecţionarea mecanismului de formare a rostului a culminat cu inventarea mecanismului Jacquard, care a fost prezentat pentru prima dată în anul 1801 la expoziţia industrială de la Paris.

Război mecanic dotat cu mecanism Jacquard

 Succesul şi recunoaşterea de care s-a bucurat mecanismul inventat de Joseph Mărie Jacquard a făcut ca în anul 1825 numai în fabricile din regiunea Lyon să fie în funcţiune cca 10000 de războaie de ţesut dotate cu astfel de mecanisme. Modernizarea sistemului de preluare şi transmitere a comenzilor mecanismului Jacquard, ce permitea folosirea cartelei de hârtie în locul celei din carton, este atribuită francezului Verdol care a introdus-o în practică în anul 1853.

 În anii ce au urmat războiul de ţesut mecanic a cunoscut o serie de îmbunătăţiri şi perfecţionări care au culminat cu inventarea şi implementarea mecanismului cu magazie circulară pentru alimentarea automată cu fir de bătătură (Northrop, 1888). Se ajunge astfel la maşina de ţesut automată cu suveică pe care s-au înregistrat performanţe semnificativ sporite faţă de războiul mecanic, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Ulterior, în anul 1915, a fost introdus în practica industrială mecanismul cu magazie verticală, cu două şi patru culori, pentru schimbarea automată a canetei.

Cercetările pentru sporirea productivităţii maşinilor de ţesut clasice continuă şi în prima parte a secolului XX. Aceste cercetări s-au materializat cu lansarea pe piaţă a sistemului Unifil (firma Lessona, 1950) şi a sistemului de alimentare automată a canetelor din lădiţă (compania Georg Fisher, 1958). Sistemul Unifil, ataşat fiecărei maşini de ţesut în parte, efectua pregătirea şi alimentarea automată a canetelor în circuit închis, în funcţie de necesităţile procesului, iar alimentarea din lădiţe de mare capacitate (150 - 350 canete) crea premise pentru creşterea autonomiei de funcţionare continuă.

Chiar şi în aceste condiţii în jurul anului 1950 maşina de ţesut clasică, cu suveică, a ajuns la o limită superioară a performanţelor. Din această perioadă tehnologia de ţesere clasică a început să fie concurată de tehnologiile de ţesere neconvenţionale, la care schimbarea principiilor de inserare a firului de bătătură oferea perspectiva sporirii productivităţii şi eficienţei procesului în ansamblu. Acest moment era previzibil dacă se au în vedere invenţiile şi realizările efective înregistrate în prima jumătate a secolului XX dintre care se menţionează următoarele: realizarea în anul 1922 a maşinii de ţesut cu graifăr unilateral (procedeul Gabler); brevetarea în anul 1924 de către Rossman a principiului de inserare cu proiectil, care ulterior a fost preluat de firma Sulzer; brevetarea în anul 1930 a sistemului de inserare cu graifăre bilaterale cu predarea firului de bătătură la mijlocul rostului (procedeul Dewas); inventarea maşinilor de ţesut la care inserarea firului de bătătură se face cu jet de apă sau jet de aer (firma Masbo, 1946); inventarea maşinii de ţesut cu rost ondulat de către Mutter în anul 1920 şi apoi realizarea efectivă a acesteia în anul 1950.