Alte fibre de origine animală
Caşmirul
Părul de caşmir este foarte fin ( 5 la 30 μm; media 17 μm) provine de la capre care trăiesc în Tibet. Proprietăţile cele mai importante sunt fineţea şi moliciunea, apropiate de mătasea naturală.
Fibrele puf nu au măduvă, iar grosimea variază de la 7...25 μm. Faţă de lână, nu are ondulaţii, dar prezintă valuri pronunţate, ceea ce îi conferă un aspect deosebit. Lungimea variază de la 20...28 mm.
Fibrele groase (spicul) au lungimea de la 80...120 mm, grosimea 70...80 μm, sunt netede, de culoare închisă.
Culoarea părului nu este uniformă, de la alb la brun trecând prin toate gamele de bej. Caprele nu se tund ci se piaptănă şi fibrele se adun din dinţii pieptenului sau se epilează. Un animal dă 100. .150 g păr pe an. Părul este utilizat pentru fabricarea şalurilor şi ţesăturilor "haute couture". Materia primă este foarte scumpă şi creează dificultăţi la filare, de aceia se preferă amestecurile care să îmbunătăţească adeziunea fibrelor. Moliciunea şi luciul produselor obţinute sunt influenţate de procentul de caşmir în amestec. Pieptănătura conţine fibrele cele mai fine şi este folosită în amestecurile din filatura de lână cardată.
Mohairul
Părul de mohair se obţine de pe capra angora, originară din Turcia, dar sunt crescătorii în SUA (Texas, în Africa de Sud, China şi Afghanistan etc.
Fineţea variază de la 14...90 nm (media 50-60 μm), lungimea atinge 300...400 mm în Turcia unde se tunde odată pe an şi 150...200 mm în SUA unde tunderea se face de două ori pe an.
Cu toate că fibrele sunt destul de groase, mohairul nu este aspru ca multe fibre la aceeaşi grosime. Culoarea este albă, dar se întâlnesc capre cu părul având tonuri gălbui, gri, sau care trec spre negru.
Comparativ cu lâna nu este ondulat şi nu se împâsleşte.
Fibrele mai groase (spicul) sunt mai rigide, mai lipsite de elasticitate şi se găsesc în proporţie mică.
Mohairul este apreciat pentru luciul fibrelor şi rezistenţa lor deosebită, se prelucrează în filaturile de lână pieptănată şi mai rar în filaturile de lână cardată (mai ales pieptănătura în amestec cu lâna sau alte fibre).
Se utilizează la obţinerea de imitaţii de blănuri ca: astrahan, vizon, urson alb, etc. la stofe de mobilă pentru realizarea de pluşuri strălucitoare şi rezistente, stofe pentru paltoane bărbăteşti şi pentru femei, ţesături tip lustrin, fire de efect şi fire pentru tricotaje.
Lama
Trăieşte în stare domestică în munţii din America de Sud. Fineţea este de la 20...27 μm (media 23 μm)
Se utilizează pentru fabricarea de cuverturi sau ţesături groase care au proprietatea să fie călduroase şi rezistente.
Alpaga
Este o varietate al lamei, puţin mai mică. Trăieşte în stare domestică în America de Sud. Fineţea variază de la 10...60 μm (media 27 μm).
Fibra este utilizată în culorile naturale pentru articole de tricotaje.
Vicuna
Vicuna trăieşte în stare sălbatică în America de Sud.
Părul este foarte moale şi foarte fin ( 6...25 μm) Şi este utilizat pentru articole tricotate.
Cămilă
Trăieşte în India, Ţările Arabe şi în Africa. Spicul (părul din fibre groase) cu fineţea de la 25...75 μm, lungimea medie de 50...60 mm şi au canal medular foarte pronunţat, iar fibrele subţiri (puful) 14...26 μm, lungimea poate ajunge la 100 mm. Părul de cămilă se clasifică în trei sorturi, din care sortul I este compus din părul de puf, deosebit de lung şi aproape fără fibre de spic. Din acest sort se obţin pale pieptănate şi pieptănătura foarte curată. Din celelalte sorturi se separă puful de spic printr-o pieptănare sau două.
Părul nu se împâsleşte decât în mică măsură, iar ţesăturile din păr de cămilă aproape că nu se şifonează.
Din părul de cămilă sunt produse fire pieptănate şi cardate. Firele pieptănate se pot realiza din 100 % păr de cămilă, în schimb firele cardate se obţin din amestecuri cu 5...10% fibre fine de lână sau fibre chimice.
Din părul de cămilă se obţin; pături, pluşuri, stofe de palton, ţesături flauşate, stofe pentru rochii, tricotaje, etc.
Filamentele de păianjen
Unele specii de păianjeni din Madagascar produc filamente suficient de groase şi rezistente pentru a putea fi prelucrate, având o destinaţie specială în domeniul medical (mănuşi). Secreţia filamentului final este dată de circa 400 glade interne, respectiv de 400 fibrile, care se reunesc prin activitatea picioarelor paianjenului. Extragerea filamentelor se realizează prin închiderea unui anumit număr de paianjeni într-o cutie, în care sunt siliţi să stea foarte înghesuiţi, pentru a nu le permite ţeserea. Se reunesc capetele câtorva filamente şi se deapănă, imprimându-le şi o răsucire. Se pot obţine lungimi de circa 700 m, respectiv 4–5 recolte pe lună, hrana păianjenilor fiind frunzele de bambus.
Fibre de scoici
Există o varietate de scoici lungi de 30 cm, care se fixează de stânci printr-o aglomerare de fibre mătăsoase, brun-aurii, numite „mătasea marină“. Acestea se culeg şi se usucă, după care se piaptănă, produsul obţinut servind la fabricarea unor materiale cu utilizare restrânsă. Mătasea de scoici este uniformă, rezistentă, elastică şi cu un tuşeu moale.
